DevotionTime

Eclesiastul 7-8 March 24, 2011

7:1-4 Acestea par să contrarieze sfatul precedent al lui Solomon cu privire la mâncare, băutură și a fi vesel – să ne bucurăm de ceea ce ne-a dat Dumnezeu. Noi ne bucurăm de ceea ce avem atunci când putem, dar realizăm că nenorocirea își face apariția. Nenorocirea ne amintește că viața este scurtă, ne învață să trăim înțelept și perfecționează caracterul nostru. Creștinismul și iudaism văd valoare în suferință și durere. Religiile răsăritene încearcă să scape de ea, grecii și romanii o disprețuiesc, dar creștinii și iudeii o văd ca un foc care curăță. Mulți suntem de acord că învățăm mai multe despre Dumnezeu din vremurile dificile decât din vremurile fericite. Încerci să eviți suferința și durerea cu orice preț? Privește durerea și încercarea ca oportunități mari ca să înveți despre Dumnezeu.

7:2, 4 Mulți oameni evită să se gândească la moarte, refuză să-i facă față și ezită să participe la funerarii. Solomon nu ne încurajează să gândim morbid, dar știe că este de ajutor uneori să ne gândim la moarte. Acest lucru ne amintește că există încă vreme pentru schimbare, timp ca să examinăm direcția vieților noastre și timp ca să ne mărturisim păcatele și să găsim iertare de la Dumnezeu. Deoarece fiecare va mori cândva, este de înțeles să-ți planifici dinainte să experimentezi mila lui Dumnezeu mai degrabă decât dreptatea Sa.

7:5, 6 Ți s-a făcut vreodată un compliment știind că nu este potrivit și numai o încercare să te flateze? Unii oameni ar dori mai degrabă să se simtă bine decât să știe adevărul. Complimentele plăcute adesea sunt evaluate mai mult ca informații utile (Proverbe 27:6). Solomon ne amintește că este mult mai bine să ne confruntăm cu criticismul sincer decât să ne tăvălim în complimente prostești.

7:8, 9 Ca să finalizezi ceea ce ai început este nevoie de muncă grea, călăuzire înțeleaptă și auto-disciplină. Oricine cu viziune poate începe un proiect mare. Dar viziunea fără înțelepciune adesea duce la proiecte și scopuri nefinalizate.

7:23-25 Solomon, cel mai înțelept om din lume, ne mărturisește cât de dificil este să acționezi și să gândești înțelept. El pune accentul că indiferent de cât de multe știi, întotdeauna există mistere pe care nu le vom înțelege niciodată. Așa că gândindu-te că ai destulă înțelepciune este un semn sigur că nu ai.

8:1 Înțelepciunea este abilitatea să vezi viața din perspectiva lui Dumnezeu și apoi să știi cea mai bună cale a acțiunii pe care o faci. Mulți suntem de acord că înțelepciunea este o calitate valoroasă, dar cum putem să o dobândim? În Proverbe 9:10, noi învățăm că putem începe să găsim înțelepciune prin reverență și teamă de Dumnezeu. Totuși, înțelepciunea este un rezultat al cunoașterii și încrederii în Dumnezeu, nu o cale de a-L găsi pe Dumnezeu. Știindu-L pe Dumnezeu, ne va determina să înțelegem și să împărtășim această cunoaștere cu alții.

8:11 Dacă Dumnezeu nu ne pedepsește imediat, nu trebuie să presupunem că Lui nu-i pasă sau că păcatul nu are consecințe. Cât de ușor este să păcătuiești când nu simți o dată consecințele. Când un copil face ceva greșit și nu este descoperit, cât de ușor va fi pentru el să facă din nou. Dar Dumnezeu știe orice rău pe care îl comitem, și într-o zi va trebui să răspundem pentru tot ceea ce am făcut (12:14).

8:12-14 Prezentarea lui Solomon, deși pesimistă, totuși ne arată că viața este în cele din urmă mai bună cu Dumnezeu. Prezența Lui nu ne ferește de toate problemele, ci ne garantează că vom avea puterea Lui atunci când ne vom întâlni cu nenorocirea. Atât destinul nostru veșnic, cât și încercările noastre prezente sunt în mâinile lui.

8:16, 17 Chiar dacă el a avut acces la toată înțelepciunea lumii, cel mai înțelept om va cunoaște foarte puțin. Există întotdeauna mai multe întrebări decât răspunsuri în viață. Permiți faptului că nu știi totul despre viitor să distrugă bucuria pe care Dumnezeu vrea să ne dea astăzi?

Advertisements
 

Evrei 4 March 10, 2011

4:1-3 Unii dintre creştinii evrei care au primit această scrisoare se poate să fi avut un orizont al întoarcerii înapoi de la odihna promisă în Cristos, aşa cum oamenii din vremea lui Moise s-au întors din Ţara Promisă. În ambele cazuri, dificultărţile momentului prezent umbresc realitatea promisiunii lui Dumnezeu şi oamenii au încetat să mai creadă că Dumnezeu este capabil să împlinească promisiunile Sale. Atunci când ne punem încrederea în propriile noastre eforturi în locul să ne punem încrederea în Cristos, şi noi suntem în pericolul de a ne întoarce înapoi. Propriile noastre eforturi nu sunt niciodată adecvate; doar Cristos poate vedea direct.

4:2 Israeliţii din zilele lui Moise ilustrează o problemă cu care ne confruntăm mulţi care ocupăm bisericile noastre de astăzi. Ei au o atitudine măreaţă despre Cristos, dar ei nu-L cunosc intr-un mod personal. Ei nu împletesc cunoştinţa cu credinţa. Permite veştii bune despre Cristos să-ţi afecteze viaţa. Crede în El şi răspunde în ascultare de El.

4:4 Dumnezeu s-a odihnit în a şaptea zi ca să celebreze încheierea creaţiei. Lumea era perfectă şi El era mulţumit cu acest lucru. Odihna este o anticipare a bucuriei noastre eterne atunci când creaţia este răscumpărată, atunci când fiecare urmă a păcatului a fost distrusă şi lumea este din nou perfectă. Odihna noastră în Cristos începe atunci când ne încredem în El că va face lucrarea Sa bună şi perfectă în noi şi prin noi.

4:7 Dumnezeu a dat lui Israel oportunitatea să intre în Canaan, dar ei au eşuat pentru că nu s-au încrezut în El (Numeri 14, 15). Acum Dumnezeu oferă „un alt timp“ pentru a intra în ultimul loc al odihnei Lui – El ne oferă oportunitatea de a veni la Cristos. Acum este timpul să crezi în Cristos şi să intri în locul de odihnă, care este pace cu Dumnezeu. Mâine s-ar putea să fie prea târziu!

4:8-11 Dumnezeu vrea să intrăm în odihna Sa. Pentru israeliţii din zilele lui Moise, această odihnă era Ţara Promisă. Pentru creştini, aceasta este pacea cu Dumnezeu acum şi viaţa veşnică într-un pământ nou mai târziu. Noi nu trebuie să aşteptăm pentru următoarea viaţă ca să ne bucurăm de odihna şi pacea lui Dumnezeu; noi şe putem avea în fiecare zi acum! Odihna noastră zilnică în Domnul nu se va termina cu moarte, dar vom creşte într-o odihnă eternă în casa pe care Cristos o pregăteşte pentru noi (Ioan 14:1-4).

4:12 Cuvântul lui Dumnezeu nu este pur şi simplu cuvinte de la Dumnezeu, un mijloc de a comunica idei; este o trăire, o viaţă schimbată şi dinamică aşa cum el lucrează în noi. Cu incisivitatea cuţitului pentru operaţie, el relevă cine suntem noi şi ceea ce nu suntem. El discernă ceea ce este înăuntrul nostru, atât binele, cât şi răul. Noi nu trebuie doar să ascultăm de Cuvânt; noi trebuie să-l lăsăm să ne formeze vieţile noastre.

4:13 Întrucât nimic nu poate fi ascuns de Dumnezeu, El vede tot ceea ce facem noi şi ştie tot ceea ce gândim. Chiar şi atunci când noi nu suntem conştienţi de prezenţa Lui, chiar şi atunci când încercăm să ne ascundem de El, El ştie toate acestea. Nu putem avea secrete faţă de El. Remarcabil este faptul că, deşi El ne cunoaştem într-un mod intim, El totuşi ne iubeşte.

4:14 Pentru evrei, Marele Preot era cea mai mare autoritatea religioasă din ţară. Doar el intra în Sfânta Sfintelor o dată pe an ca să facă ispăşire pentru păcatele întregii naţiuni (Levitic 16). Ca şi Marele Preot, Isus este mijlocitor între noi şi Dumnezeu. Ca reprezentant al oamenilor, El intervine pentru noi înaintea lui Dumnezeu. Ca reprezentant al lui Dumnezeu, El ne asigură de iertarea lui Dumnezeu. Isus are mai mare autoritate decât Marele Preot al evreilor deoarece El este atât Dumnezeu adevărat, cât şi Om. Spre deosebire de Marele Preot care putea merge înaintea lui Dumnezeu doar o dată pe an, Cristos este întotdeauna la dreapta lui Dumnezeu, intervenind pentru noi.

4:15 Isus este asemenea nouă deoarece El a experimentat fiecare fel de ispită pe care îl experimentăm noi astăzi. Dar El este diferit deoarece, deşi El a fost ispitit, El niciodată nu a păcătuit. Isus este singura fiinţă umană care a trăit fără să săvârşească vreun păcat. Acum în cer, El înţelege în întregime slăbiciunile şi ispitele noastre şi ne oferă iertare.

4:16 Rugăciunea este accesul la Dumnezeu. Unii creştini se roagă cu blândeţe cu capetele plecate, temători să ceară lui Dumnezeu să le satisfacă nevoile lor. Alţii se roagă cu dezinvoltură cu gânduri mici. Vino cu reverenţă, căci El este Regele, dar vino cu curaj neînfricat, căci El este Prietenul şi Sfătuitorul tău.

 

Proverbe 1-2 February 9, 2011

1:1 Cartea Psalmilor este pentru viaţa de părtăşie, cartea Proverbelor este pentru viaţa de fiecare zi. Proverbele oferă sugestii practice pentru trăire eficace. Această carte nu este doar o colecţie de ziceri plăcute; aceasta conţine gânduri spirituale adânci trase din experineţă. Un proverb este vorbă scurtă, înţeleaptă, uşor de memorat care cheamă o persoană la acţiune. Acesta nu argumentează despre convingerile spirituale şi morale de bază; acesta îşi asumă că noi deja le deţinem. Cartea Proverbelor pune accentul pe Dumnezeu – caracterul, lucrările şi binecuvântările Lui şi modul în care noi putem trăi într-o relaţia apropiată cu El.

1:1 Solomon, al treilea împărat al lui Israel, fiul marelui împărat David, a domnit în timpul vârstei de aur al lui Israel. Când Dumnezeu i-a acordat o singură dorinţă, el a cerut înţelepciune (1 Împăraţi 3:5-14). Lui Dumnezeu i-a plăcut această cerere, şi El nu doar că l-a făcut pe Solomon înţelept, ci de asemenea, i-a dat mari bogăţii, putere şi pace. Solomon a construit gloriosul Templu din Ierusalim (1 Împăraţi 6) şi a scris mare parte din cartea Proverbelor.

1:7-9 În acest stadiu al informaţiei, cunoştinţa este bogată, dar înţelepciunea este insuficientă. Înţelepciunea înseamnă mult mai mult decât o simplă cunoaştere a multor lucruri. Este o atitudine de bază ce afectează orice aspect al vieţii. Primul pas spre înţelepciune este să ne încredem şi să-L respectăm pe Dumnezeu. Credinţa în Dumnezeu trebuie să fie fundaţia pentru înţelegerea ta asupra lumii, atitudinile şi acţiunile tale. Încrede-te în Dumnezeu şi El te va face cu adevărat înţelept.

1:7-9 Acţiunile noastre vorbesc mai tare decât cuvintele noastre. Acest lucru este în mod special adevărat în casă. Copiii învaţă valorile, moralurile şi priorităţile din observarea acţiunilor şi reacţiilor zilnice ale părinţilor lor. Dacă părinţii expun o mare reverenţă pentru şi depind de Dumnezeu, copiii vor molipsi aceste atitudini. Arată reverenţă pentru Dumnezeu trăind în mod corect înaintea copiilor tăi. Învaţă-i trăirea corectă prin oferirea închinării unui loc important în viaţa familiei tale şi prin citirea Bibliei împreună.

1:9 Unul dintre cele mai enervante tipuri de oameni este cel care le ştie pe toate, o persoană care are o opinie dogmatică despre orice şi care este la curent cu tot ce este nou. Solomon numeşte un asftel de tip de oameni nebun. Nu fii unul care le ştie pe toate. În schimb, fii deschis să-i sfătuişti pe ceilalţi, în special pe acei pe care îi cunoşti bine şi cărora le poţi da sfaturi şi gânduri valoroase. Învaţă cum să înveţi de la alţii. Aminteşte-ţi că doar Dumnezeu le cunoaşte pe toate.

1:10-19 Păcatul este atractiv deoarece oferă o cale repede spre prosperitate şi ne face să ne simţim „unul din mulţime“. Atunci când mergem împreună cu alţii şi refuzăm să ascutăm adevărul, dorinţele noastre devin stăpânii noştri şi vom face orice ca să le satisfacem. Dar păcatul, chiar dacă este atractiv, este fatal. Trebuie să învăţăm să facem alegeri, nu pe baza cererilor bătătoare la ochi sau plăcerilor de scurtă durată, ci în vederea efectelor de lungă durată. Uneori acest lucru înseamnă să-i cârmuim clar pe cei care vor vrea să ne ducă în activităţi pe care le ştim că sunt greşite. Nu putem fi prietenoşi cu păcatul şi să ne aşteptăm ca vieţile noastre să rămână neafectate. Întoarce-te şi aleargă – acest lucru nu este laş; este un curaj extrem.

1:20 Imaginea înțelepciunii strigând pe străyi este o personificare – un instrument literar de a face înţelepciunea să devină reală pentru noi. Înţelepciunea nu este o fiinţă separată, este mintea lui Dumnezeu dezvăluită. Citind despre misiunea pământească a lui Isus Cristos din naraţiunile evangheliilor, putem vedea înţelepciunea în acţiune. Pentru a înţelege cum putem deveni înţelepţi, noi putem asculta înţelepciunea chemându-ne şi instruindu-ne din cartea Proverbelor.

1:22 În cartea Proverbelor, un nebun nu este unul cu deficienţă mentală, ci unul cu un caracter deficitar. El nu este prost sau stupid, el este inapt să spună binele din rău sau corect din greșit.

1:23-28 Ca să auzi sfatul înţelepciuni, noi trebuie să fim doritori să ascultăm. Nu putem lăsa ca mânia să stea în calea noastră. Mândria este gândirea mult mai mult la propriile noastre dorinţe şi înţelepciune decât la ale lui Dumneze. Dacă ne gândim că ştim mai bine decât Dumnezeu, noi cădem într-o mândrie prostească. Când simţim că nu mai avem nevoie de direcţia lui Dumnezeu, noi ignorăm puntea care ne conectează pe noi la El – smerenia.

2:3-6 Înţelepciunea este atât darul oferit de Dumnezeu, cât şi o căutare activă. Punctul de început al înţelepciunii este Dumnezeu şi Cuvântul Său dezvăluit, o comoară de „cunoştinţă şi pricepere“ (2:6). În acest sens, este cadoul Lui pentru noi. Dar El îl oferă doar celor care îl caută în mod serios. Calea spre înţelepciune este obositoare. Când suntem pe ea, descoperim că adevărata înţelepciune este a lui Dumnezeu şi că nu o putem crea prin propriile noastre eforturi. Dar pentru că înţelepciunea lui Dumnezeu este ascunsă de cei rebeli şi nebuni, necesită efort ca să o găseşti şi să o foloseşti.

2:3-5 Aceste versete evidenţiază două modalităţi în care să răspundem lui Dumnezeu, modalităţi care corespund celor două aspecte de bază a naturii Lui. Prima, noi avem reverenţă şi teamă pentru El. În acelaşi timp, noi avem încredere şi ne încredem în El. Reverenţa noastră pentru Dumnezeu recunoaşte transcedenţa Lui – perfecţiunea şi putera Lui peste lumea creată de El. Încrederea noastră este responsabilitatea noastră pentru statornicia Lui – prezenţa Lui de fiecare zi în viaţa noatră.

2:9, 10 Înţelepciunea bine printr-un proces constant de creştere. În primul rând, noi trebui să-L credem şi să-L onorăm pe Dumnezeu. În al doilea rând, trebuie să realizăm că Biblia descoperă înţelepciunea lui Dumnezeu pentru noi. În al treilea rând, trebuie să facem o serie de alegeri corecte pe tot parcursul vieţii. În al patrulea rând, când păcătuim sau facem alegeri greşite, trebuie să învăţăm din eşecurile noatre. Oamenii nu dezvoltă toate asptectele înţelepciunii o singură dată. De exemplu, unii oameni au mai multe gânduri decât discreţie; alţii au mai mult cunoaştere decât în mod normal. Dar noi putem să ne rugăm pentru toate aspectele înțelepciunii și să căutăm să le dezvoltăm în viețile noastre.

2:16, 17 Două dintre cele mai dificile păcate cărora trebuie să rezistă sunt mândria şi imoralitatea sexuală. Mândria spune: „Merit acest lucru“; dorinţa sexuală spune: „Am nevoie de acest lucru“. În combinaţie, dorinţa lor este fatală. De fapt, Solomon spune că doar bazându-ne pe puterea lui Dumnezeu le putem învinge. Mândria face apel la capul sec, ademenirea sexuală la inima goală. Căutându-L pe Dumnezeu putem să ne umplem capul cu înţelepciunea Sa şi inimile noastre cu dragostea Lui. Nu fii nebun – aminteşte-ţi că Dumnezeu vorbeşte despre cei care sunt şi cei care vor să fie. Cere-i putere să rezişti acestor ispite.

 

Psalmul 17 January 28, 2011

Filed under: Dailies,Psalmi — DevotionTime @ 11:10 am
Tags: , , , , , , , ,

17:3 A spus David că este fără păcat? Declaraţia lui David nu a fost o presupunere mândră a purităţii, a fost o neînţelegere al relaţiei lui cu Dumnezeu. În 14:3 David spune: „toţi s-au rătăcit“. El a realizat că a comis într-adevăr păcat, cum fac toţi oamenii, dar relaţia lui cu Dumnezeu era una a părtşiei şi a pocăinţei constante şi a iertării. Totuşi, bunătatea sa vine din a căuta să-L cunoască pe Dumnezeu într-un mod intim. Prin contrast, nebunii (14:1-3) sunt răi deoarece ei L-au respins pe Dumnezeu şi astfel nu s-au pocăit sau nu au primit iertarea lui Dumnezeu.

17:8 „Umbra aripilor Tale“ este o figură de stil care simbolizează protecţia lui Dumnezeu. El ne păzeşte la fel cum o mamă îşi protejează tinerii ei acoperindu-i cu aripile ei. Moise a folosit aceeaşi metaforă în Deuteronom 32:11.

17:8 David i-a cerut lui Dumnezeu să-l preţuiască la fel de mult ca pe ochii Săi şi lase ca măsura cu care îl preţuieşte să fie, de asemenea, o măsură de protecţie. Noi nu trebuie să deducem că oarecum am ratat protecţia lui Dumnezeu dacă experimentăm probleme. Protecţia lui Dumnezeu are scopuri mult mai mari decât evitarea durerii; este să ne facă slujitori mult mai buni pentru El. Dumnezeu ne protejează văzându-ne prin circumstanţe, nu ajutându-ne să scăpăm de ele.

17:13-15 Noi ne înșelăm pe noi înșine când măsurăm bucuria sau mulțumirea în viață prin cantitatea bogăției pe care o posedăm. Când punem bogățiile în vârful sistemului nostru de valori, confortul zilei de astăzi pune în umbră valoarea eternă a relaţiei noastre cu Dumnezeu. Ne gândim că vom fi bucuroşi sau mulţumiţi când devenim bogaţi, doar ca să descoperim că ele nu aduc nimic, doar plăceri trecătoare. Adevărata măsurare a bucuriei sau mulţumirii este una eternă. Vei găsi adevărata buncurie dacă îţi vei pune bogăţiile eterne mai presus de bogăţiile pământeşti.

17:15 David a crezut în viaţa de după moarte. Există versete importante în Vechiul Testament care susţin această concepţie că „treaz“ se referă la speranţa în înviere. Unele dintre ele sunt: Iov 19:25-27; Psalmii 11:7; 49:15; 73:23; 139:17, 18; Isaia 26:19; şi Daniel 12:2, 13.

 

Psalmul 14 January 25, 2011

14:1 Un nebun nu este cineva care este stupid sau needucat, ci o persoană care Îl respinge pe Dumnezeu. Respingându-L pe Dumnezeu, prostul îl respinge pe acela care face legile morale si spirituale care fac viaţa drepată şi bună. Un nebun pur şi simplu „s-a stricat şi face fapte urâte“ deoarece a negat existenţa lui Dumnezeu permiţând răutăţii să predomine. Apostolul Pavel a citat aceste versete în Romani 3:10-12, care deplânge lipsa unei inimi unice înaintea lui Dumnezeu şi astfel răspândirea exagerată a răutăţii. Totuşi, înţeleptul nu doar crede că există Dumnezeu, dar, de asemenea, luptă ca să-I fie plăcut. Crezând că există Dumnezeu, dar respingând să-I fie plăcut este, de asemenea, nebunie. Nu fii un nebun de niciun fel.

14:1-3 Adevăratul ateist este fie nebun, fie rău – nebun deoarece ignoră evidența că există Dumnezeu sau rău deoarece refuză să trăiască după adevărurile lui Dumnezeu. Nebunul menţionat aici este unul care este stricat într-un mod agresiv în acţiunile lui. Ca să vorbeşti în direct sfidându-L pe Dumnezeu este extrem de nebunesc potrivit cu Biblia.

14:3 Nimeni, ci doar Dumnezeu este perfect – toţi suntem vinovaţi înaintea Lui (vezi Romani 3:23). S-ar putea să ai anumite abilităţi mai bune decât alţii, dar acest lucru este irelevant. Când te compari cu standardele lui Dumnezeu (ceea ce vrea El ca să fii), îţi vei recunoaşte păcatul. Doar atunci te poţi îndepărta de păcat şi să întorci spre Dumnezeu.

14:3, 4 Această părere este adevărată pentru toate fiinţele umane, şi David o aplică în mod deosebit asupra vrăjmaşilor lui, ateii şi oamenii puternici care „mănâncă pe poporul Meu, cum mănâncă pâinea“. „Dar toţi s-au rătăcit … nu este nici unul care să facă binele.“ În contrast, David spune: „Dacă mă vei cerceta … vei vedea că sunt bun“ (17:3).

Există o distincţie clară între acei care se închină lui Dumnezeu şi acei care refuză să se închine lui Dumnezeu. David s-a închinat lui Dumnezeu şi sub conducerea lui, Israel a ascultat de Dumnezeu şi a prosperat. Totuşi, câteva sute de ani mai târziu, Israel L-a uitat pe Dumnezeu. A fost dificil să faci distincţie între urmaşii lui Dumnezeu şi acei care se închinau idolilor. Când Isaia l-a chemat pe Israel la pocăinţă, el, ca şi David, a vorbit oamenilor care au rătăcit departe (Isaia 53:6). Dar Isaia a vorbit despre israeliţi înşişi. Pavel a citit Psalmul 14 în Romani 3:10-12. El a creat imaginea rătăcirii oii chiar mult mai generală. Întreaga rasă umană – evei şi neamuri deopotrivă – au rătăcit departe de Dumnezeu.

14:5 Dacă Dumnezeu este cu acei pe care îi iubim, atunci acei care îi atacă pe urmaşii lui Dumnezeu s-ar putea să fie atacaţi de Dumnezeu. A-L ataca pe Dumnezeu este zadarnic (vezi 2:4, 5, 10-12). Astfel, atunci când ne simţim că pierdem bătălia, atunci putem cu siguranţă să nu ne îndoim că ultima noastră victorie este Dumnezeu.

 

Iov 21-22

Filed under: Dailies,Iov — DevotionTime @ 11:50 am
Tags: , , , , , , , , , ,

21:1 Iov a refuzat ideea lui Ţofar că oamenii răi nu experimentează niciodată bogăţia şi fericirea, subliind că în lumea reală răul într-adevăr nu prosperă. Dumnezeu îşi face voia Lui individual (21:22-25), şi oamenii nu pot folosi  circumstanţele lor ca să măsoare propria lor bunătate sau a lui Dumnezeu – ele nu sunt neapărat asociate. Succesul prietenilor lui Iov era bazat pe performanţele exterioare; totuşi, succesul lui Dumnezeu este în inima unei persoane.

21:22 În mijlocul confuziei lui Iov în legătură cu suferinţa, el a întrebat: „Dar cine Îl poate mustra pe Dumnezeu, supremul Judecător?“ Chiar dacă luptele tale personale par la fel de mari şi dificiale ca ale lui Iov, reacţia ta indică atitudinea ta curentă faţă de Dumnezeu. Mai degrabă decât să devii mânios pe Dumnezeu, continuă să te încrezi în El, indiferent care vor fi circumstanţele tale. Deşi uneori este dificil să vezi, Dumnezeu este în control.

21:29-32 Dacă oamenii răi devin bogaţi în ciuda păcatului lor, de ce nu încearcă să fie buni? Răul pare să se facă nevăzut împreună cu păcatul, dar este un Judecător mai mare şi o judecată viitoare (Apocalipsa 20:11-15). Ultima hotărâre a dreptăţii nu va veni în această viaţă, ci în cea următoare. Ceea ce este important e modul în care o persoană Îl vede pe Dumnezeu prin intermediul prosperităţii sau sărăciei, nu prosperitatea sau sărăcia în sine.

22:1 Acesta este al treilea şi ultimul discurs al lui Elifaz către Iov. Când îi vorbeşte prima dată lui Iov (Iov 4, 5), el a comandat faptele bune ale lui Iov şi a sugerat subtilcă Iov se poate să aibă nevoie să se pocăiască de vreun păcat. În timp ce nu spune nimic nou în acest discurs, el devine mai specific. El nu-şi putea zdruncina credinţa că suferinţa este pedeapsa lui Dumnezeu pentru fapte rele, aşa că el sugerează câteva păcate posibile pe care le-ar fi putut comite Iov. Elifaz nu a încercat să-l distrugă pe Iov; la sfârşitul discursului el a promis că Iov va primi pace şi restaurare dacă doar îşi va recunoaşte păcatul şi se va pocăi.

22:12-14 Elifaz a declarat că părerea lui Iov despre Dumnezeu era prea mică şi el l-a criticat pe Iov pentru gândirea că Dumnezeu era prea departe faţă de pământ încât să-i pese de el. Şi, el a zis, dacă Iov ştia interesul lui Dumnezeu, interesul personal cu privire la el, el nu putea îndrăzni să-şi considere păcatele cu uşurinţă deoarece ei credeau că Dumnezeu este prea departe şi nu ia aminte la tot ceea ce fac ei. Dar acest punct de vedere nu se aplica lui Iov.

22:21-30 De multe ori prietenii lui Iov au dat dovadă de cunoştinţă parţială despre adevărul şi caracterul lui Dumnezeu, dar ei au avut probleme exact cu aplicarea acestul adevărul în viaţă. La fel a fost şi cazul lui Elifaz, care a oferit un rezumat minunat despre pocăinţă. El avea dreptate când a spus că trebuie să cerem iertarea lui Dumnezeu atunci când păcătuim, dar această părere nu se aplica lui Iov care deja a căutat iertarea lui Dumnezeu (7:20, 21; 9:20; 13:23) şi a trăit îndeaproape în relaţie cu Dumnezeu de-a lungul vieţii.

 

Iov 19-20 January 24, 2011

Filed under: Dailies,Iov — DevotionTime @ 11:07 am
Tags: , , , , , , , ,

19:3-5 Este ușor să subliniezi greșelile și păcatele altora. Prietenii lui Iov l-au acuzat de păcatul care l-a făcut să se simtă vinovat, nu l-au încurajat sau corectat. Dacă simţim că trebuie să prevenim pe cineva, ar trebui să fim siguri că ne confruntăm cu persoana deoarce o iubi, nu pentru că suntem contrariaţi, deranjaţi sau căutăm să-l învinuim,

19:6 Iov a simţit că Dumnezeu l-a tratat ca un vrăjmaş atunci când, de fapt, Dumnezeu a fost prietenul lui şi s-a gândit foarte mult la el (1:8; 2:3). În mijlocul dificultăţii, Iov a arătat spre persoana greşită. Acesta a fost Satan, nu Dumnezeu, care era duşmanul lui Iov. Majoritatea israeliţilor cred că atât binele, cât şi răul vin de la Dumnezeu; de asemenea, ei gândesc că oamenii sunt răsplătiţi pentru propriile lor destine. Dar puterea răului pierde în cadrul lumii pentru multa suferinţă pe care o experimentăm.

19:25-27 Din inima cărţii lui Iov vine sunetul afirmaţiei lui de încredere:„Ştiu că Răscumpărătorul meu trăieşte.“ În Israelul antic un răscumpărător era un membru al familiei care cumpăra calea robului spre libertate sau care avea grijă de văduvă (vezi Rut 3:1). Ce credinţă extraordinară a avut Iov, mai ales în lumina faptului că el nu a ştiut de conferinţa dintre Dumnezeu şi Satan. Iov s-a gândit că Dumnezeu a adus toate aceste dezastre asupra lui! Făcând faţă morţii şi decăderii, Iov încă se aştepta ca să-L vadă pe Dumnezeu – şi el se aştepta să se întâmple în trupul lui. Când cartea lui Iov a fost scrisă, Israel nu avea o doctrină bine dezvoltată despre înviere. Deşi Iov s-a luptat cu ideea că Dumnezeu era împotriva lui, el a crezut hotărât că în final Dumnezeu va fi în spatele lui. Această durere a fost aşa de puternică încât Iov a devenit unul dintre primii care au vorbit despre învierea trupului (vezi, de asemenea, Psalmul 16:10; Isaia 26:19; Daniel 12:2, 13).

19:26 Unele traduceri ale Bibliei spun: „Atunci chiar şi fără trupul meu Îl voi vedea pe Dumnezeu“, aceasta nu se potriveşte bine cu 19:27, unde Iov spune că el Îl va vedea pe Dumnezeu cu proprii lui ochi. Mulţi traducători de astăzi sunt de acord că cea mai bună traducere este: „în trupul meu Îl voi vedea pe Dumnezeu“. În situaţia lui Iov, acest lucru părea improbabil că se va întâmpla, în trupul lui, să-L vadă pe Dumnezeu. Şi acest lucru este doar punctul credinţei lui Iov! El a fost încrezător că dreptatea lui Dumnezeu va triumfa, chiar dacă va fi nevoie de o minune cum e învierea ca să se împlinească.

20:1 Discursul lui Ţofar descoperă din nou presupunerea sa falsă, deoarece el îşi bazează argumentele pur şi simplu pe ideea că Iov a fost un ipocrit rău. Ţofar spune că dacă Iov ar fi fost bun pentru o perioadă, el nu ar fi trăit în dreptate, aşa că Dumnezeu i-a luat bogăţia. Potrivit cu Ţofar, calamităţile lui Iov dovedesc răutatea lui.

20:6, 7 Deşi Ţofar a greşit în acest şuvoi de cuvinte împotriva lui Iov, el a avut dreptate când a vorbit despre sfârşitul ultim al oamenilor răi. În primul rând, păcatul pare agreabil şi atractiv. Minţind, furând sau asuprind pe alţii adesea aduce durere remporară pentru cei care practică aceste păcate. Unii chiar trăiesc mult timp cu durerea obţinută prin mijloace necinstite. Dar la final, dreptatea lui Dumnezeu va triumfa. Ceea ce i-a scăpat lui Ţofar a fost că judecata pentru aceste păcate poate nu vine în toată viaţa păcătosului. Pedepsirea poate fi amânată până la ultima judecată, când păcătoşii vor fi aruncaţi definitiv departe de Dumnezeu. Nu trebuie să fim impresionaţi de succesul sau puterea oamenilor răi. Judecata lui Dumnezeu asupra lor este sigură.