1:1 Când citim cartea Iov, noi avem informaţii pe care personajle povestirii nu le au. Iov, personajul principal al cărţii, pierde totul, nu datorită propriei greşeli. În timp ce se luptă să înţeleagă de ce tot ce se întâmplă este pentru el, devine clar că el nu s-a luptat să cunoască motivele. El a trebuie să facă faţă vieţii cu răspunsurile şi explicaţii deţinute înainte. Numai apoi credinţa lui s-a dezvoltat. Noi trebuie să experimentăm viaţa aşa cum a făcut Iov – o singură zi o dată şi fără răspunsuri complete la toate întrebările vieţii. Vom avea, ca şi Iov, încredere în Dumnezeu orice s-ar întâmpla? Sau vom ceda ispitei de a zice că lui Dumnezeu nu îi pasă cu adevărat?
1:1 În timp ce vedem calamităţile şi suferinţa din cartea Iov, noi trebuie să ne aducem aminte că trăim într-o lume decăzută unde comportamentul corect nu este întotdeauna răsplătit şi comportamentul greşit nu este întotdeauna pedepsit. Atunci când vedem un criminal notoriu că prosperă sau un copil inocent că suferă, noi spune: „Este greşit.“ Şi chiar este. Păcatul a sucit dreptatea şi a făcut lumea noastră imprevizibilă şi urâtă.
Cartea Iov ne arată un om bun care a suferit fără niciun motiv. Din păcate, lumea noastră este cam aşa. Dar istorisirea lui Iov nu se încheie cu disperare. În viaţa lui Iov putem vedea cum credinţa în Dumnezeu ete justificată chiar şi atunci când situaţiile noastre par fără speranţă.
1:1 Iov a fost numit un om bun deoarece el s-a temut de Dumnezeu; el L-a respectat, I s-a închinat şi a ascultat de El. De asemenea, a fost numit un om bun deoarece el a stat departe de rău. El nu a permis păcatului să se strecoare în viaţa lui sau ispitei să-l învingă. A fi o persoană bună este mai mult decât să asculţi de legile lui Dumnezeu. Acest lucru necesită toate caracteristicile de mai sus. În lumina acestora, poţi fi tu numit o persoană bună?
1:1 Locaţia ţării Uţ este nesigură. Ştim doar că Uţ avea păşuni şi culturi abundente (1:2, 3, 14, 15), că era localizată lângă pustie (1:19) şi a fost cât pe ce să fie atacată de sabeeni şi haldeeni (1:14-17). De asemenea, Uţ este menţionată în Ieremia 25:19, 20. Majoritatea savanţilor cred că Uţ a fost localizată aproape de Canaan (Israel), unde au locuit acei cărora li s-a descoperit întâi (evreii). Probabil Iov a ştiut despre Dumnezeu deoarece el a cunoscut poporul lui Dumnezeu.
1:5 Nu se ştie sigur, dar probabil Iov a trăit în zilele patriarhilor (Avram, Isaac şi Iacov) înainte ca Dumnezeu să ofere legea Lui sau să ungă preoţi ca să fie lideri religioşi. În timpul zilelor lui Iov, tatăl era liderul religios al familiei. Deoarece nu existau preoţi care să-l instruiască în legile lui Dumnezeu, Iov a acţionat ca un preot şi a adus arderi de tot lui Dumnezeu cerându-i iertare pentru păcatele comise de el și familia lui. El a făcut acest lucru din condamnare și dragoste pentru Dumnezeu, nu doar din cauză că acesta era rolul lui ca şi cap al casei. Tu îţi îndeplineşti sarcinile spirituale deoarece ele sunt aşteptate sau benevol dintr-o inimă dedicată?
1:5 Iov a arătat o preocupare mare pentru bunăstarea spirituală a copiilor lui. Temător că ei s-ar putea să fi păcătuit fără să ştie, el aducea arderi de tot pentru ei ca parte al sărbătorilor zilelor lor de naştere. Astăzi părinţii pot arăta aceeaşi preocupare rugându-se pentru copiii lor. Rugăciunile regulate înseamnă „sacrificarea“ unui timp în fiecare zi pentru a-L invoca pe Dumnezeu să-i ajute să trăiască într-un mod plăcut Lui.
1:6 Biblia vorbeşte despre alt consiliul ceresc unde Dumnezeu şi îngerii îşi planifică activităţile pe pământ şi unde îngeriilor li se cere să dea socoteală despre ei înşişi (1 Împăraţi 22:19-23). Deoarece Dumnezeu este Creatorul tuturor îngerilor – atât a celor buni, cât şi a celor răi – El are toată puterea şi autoritatea asupra lor.
1:6, 7 Satan a fost iniţial un înger al lui Dumnezeu, dar a devenit corupt de propria mândrie. Satan a devenit rău datorită răzvrătirii lui împotriva lui Dumnezeu (1 Ioan 3:8). Satan este vrăjmaşul lui Dumnezeu. El încearcă să împiedice lucrarea lui Dumnezeu în oameni, dar el este limitat de puterea lui Dumnezeu şi paote face doar ceea ce El îi permite să facă (Luca 22:31, 32; 1 Timotei 1:19-20; 2 Timotei 2:23-26). Satan este numit adversarul sau acuzatorul deoarece el caută în mod activ să atace oameni prin intermediul ispitelor (1 Petru 5:8, 9) şi pentru că el doreşte să-i facă pe oameni să-L urască pe Dumnezeu. El face aceste lucruri cu ajutorul minciunilor şi înşelăciunii (Genesa 3:1-6). Iov, un om neprihănit care a fost binecuvântat foarte mult, a fost o ţintă sigură pentru Satan. Orice persoană care este devotată lui Dumnezeu se poate aştepta la atacurile Satanei. Satan, care Îl urăşte pe Dumnezeu, urăşte şi oamenii lui Dumnezeu.
1:6-13 Din această discuţie noi putem învăţa multe despre Satan. (1) El este responsabilul lui Dumnezeu. Toţi îngerii, buni şi răi, sunt obligaţi să dea socoteală despre ei înşişi înaintea lui Dumnezeu (1:6). (2) Gândurile lui sunt cunoscute de Dumnezeu (1:7). Dumnezeu a ştiu că Satan intenţionează să-l atace pe Iov. (3) Satan poate fi într-un singur loc la un moment dat (1:6, 7). Demonii săi îl ajută în lucrarea lui, dar ca şi fiinţe create a fi limitate. (4) Satan nu poate vedea în minţile noastre sau să prezică viitorul (1:9-11). Dacă el ar putea, el trebuia să știe că Iov nu va ceda presiunii. (5) Deoarece Satan nu poate face nimic fără permisiunea lui Dumnezeu (1:12), oamenii lui Dumnezeu pot învinge atacurile lui prin puterea lui Dumnezeu. (6) Dumnezeu întotdeauna pune limitări pe ceea ce poate face Satan (1:12; 2:6). Răspunsul lui Satan dat întrebării lui Dumnezeu (1:7) ne spune că Satan este real şi active pe pământ. Cunoscând acestea despre Satan ar trebui să ne determine să rămânem aproape de Cel care este mai mare decât Satan – Dumnezeu Însuşi.
1:7 Unii oameni sugerează că acest dialog a fost făcut de către autorul cărţii. Chiar a putut avea loc cu adevărat această conversaţie între Dumnezeu şi Satan? Alte pasaje biblice ne spun că Satan nu are într-adevăr acces la Dumnezeu (vezi Apocalipsa 12:10). El chiar a intrat în prezenţa lui Dumnezeu ca să facă acuzaţii împotriva lui Iosua, Marele Preot (Zaharia 3:1, 2). Dacă această conversaţie nu a avut loc, atunci motivele pentru suferinţa lui Iov devin fără sen şi cartea lui Iov este redusă la ficţiune mai degrabă decât fapte.
1:8 Dumnezeu l-a numit pe Iov, slujitorul Său. Aceasta era o onoare mare care îl pune pe Iov în aceeaşi companie cu Moise şi David, pe care El i-a numit, de asemenea, slujitori (Numeri 12:7, 8; 2 Samuel 7:5). Cei care sunt slujitorii lui Dumnezeu, Îl slujesc cu întreaga lo viaţă – ei sunt credincioşi Lui în tot ce fac.
1:8, 12 Iov a fost un model de încredere şi ascultare de Dumnezeu; totuşi, Dumnezeu i-a permis Satanei să-l atace într-un mod aspru. Deşi Dumnezeu ne iubeşte, credinţa şi ascultare de El nu ne protejează de calamităţile vieţii. Eşecurile, tragediile şi durerile loveşte atât casele creştinilor, cât şi a necreştinilor. Dar în mijlocul acestor încercări, Dumnezeu aşteaptă de la noi să ne exprimăm credinţa noastră lumii. Cum răspunzi problemelor tale? Îl întrebi pe Dumnezeu: „De ce eu?“ sau zici: „Foloseşte-mă!“?
1:9 Satan nu a putut nega că Iov era un om neprihănit; aşa că el a atacat motivele lui, zicând că el era neprihănit datorită faptului că nu avea niciun motiv să se întoarcă împotriva lui Dumnezeu. Chiar de când a început să-L urmeze pe Dumnezeu totul a mers bine pentru el. Satan a vrut să demonstreze că Iov se închina lui Dumnezeu, nu din dragoste, ci pentru că Dumnezeu plătit bine.
Declaraţia Satanei înaintea lui Dumnezeu este o analiza precisă a motivelor pentru care mulţi oameni se încred în Dumnezeu. Ei sunt credincioşi „de vreme bună“, Îl urmează pe Dumnezeu doar atunci când totul merge bine sau pentru ceea ce pot primi. Nenorocirea distruge această credinţă contra-făcută. Dar nenorocirea întăreşte credinţa adevărată prin determinarea credincioşilor să se adâncească mai mult în Dumnezeu pentru ca să reziste furtunilor. Cât de adânc merge credinţa ta? Puneţi rădăcinile credinţei cât mai adâns în Dumnezeu aşa că vei putea rezista oricărei furtuni cărei îi vei face faţă.
1:12, 13 Această conversaţie dintre Dumnezeu şi Satan ne învaţă un lucru important despre Dumnezeu – El este pe deplin conştient că orice ispită a Satanei aduce suferinţă şi dificultate pentru noi. Atunci când El s-ar putea să permită să suferim pentru un motiv anume neînţeles de noi, El nu este niciodată luat prin surprindere de problemele noastre şi este întotdeauna compătimito faţă de sitaţia noastră.
1:16 „Focul lui Dumnezeu“ poate fi o expresie ebraică poetică ce exprimă fulgerul. În cazul lui Iov, focul a fost trimis de Satan. Singurul mesager crezut că era din partea lui Dumnezeu.
1:20-22 Iov nu şi-a ascuns durerea copleşitoare. Această expunere personală nu înseamnă că el şi-a pierdut încrederea în Dumnezeu; în schimb, aceasta arată că el era uman şi că el şi-a iubit familia. Dumnezeu ne-a creat emoţiile şi nu este păcat să le exprimăm aşa cum a făcut Iov. Dacă experimentezi o pierdere mare, o dezamăgire sau o durere copleşitoare, recunoaşte-ţi sentimentele în faţa ta, cât şi a celorlalţi, şi întristează-te!
1:20-22 Iov şi-a pierdut posesiunile şi familia în primul test al Satanei, dar el a reacţionat corect faţă de Dumnezeu prin recunoaşterea autorităţii suverane a lui Dumnezeu peste tot ceea ce i-a dat Dumnezeu. Iov a trecut testul şi a dovedit că oamenii pot să-L iubească pe Dumnezeu pentru ce este El, nu pentru ce oferă El.
2:3-6 Poate Satan să-L convingă pe Dumnezeu să-şi schimbe planurile? La început Dumnezeu a zis că el nu vrea ca Iov să lezat fizic, dar acum este gata să permită acest lucru. Satan este incapabil să-L convingă pe Dumnezeu să meargă împotriva caracterului Său: Dumnezeu este complet şi veşnic bun. Dar Dumnezeu a vrut să meargă după planurile lui Satan deoarece Dumnezeu a ştiut rezultatele eventuale ale istorisirii lui Iov.
2:4, 5 „Piele pentru piele“ a fost comentariul lui Iov în ceea ce priveşte reacţia lui Iov la pierderea familiei lui. Satan încă deţinea această opinit că Iov a fost credincios doar datorită binecuvântărilor lui Dumnezeu. Satan a crezut că Iov a fost neatins în mod egoist de pierderea familiei lui. Totuşi, următorul pas al Satanei era să cauzeze suferinţă fizică lui Iov ca să demonstreze acuzaţia sa iniţială (1:9).
2:6 Din nou, Satan a cerut permisiunea lui Dumnezeu ca să cauzeze durere lui Iov. Dumnezeu l-a limitat pe Satan şi El nu i-a permis să-l distrugă pe Iov.
2:7 Uneori credincioşii s-ar putea să sufere mai mult decât necredincioşii deoarece acei care îl urmează pe Dumnezeu pot deveni ţintele speciale ale Satanei. Totuşi, credincioşii s-ar putea să îndure dificultate, persecuţie sau încercare. Acesta a fost şi cazul lui Iov. Noi trebuie să ne pregătim pentru atacurile Satanei. Când suferim, nu trebuie să deducem că Dumnezeu ne-a abandonat (El nu l-a abandonat pe Iov). Credinţa consistentă este calea de a-l înfrânge pe Satan.
2:9 De ce a fost cruţată viaţa soţiei lui Iov atunci când restul familiei lui a fost omorâtă? Este posibil ca prezenţa ei a determinat mai multă suferinţă pentru el datorită dojenelii ei sau datorită propriei ei dureri pentru tot ce au pierdut.
2:10 Mulţi oameni cred că crezând în Dumnezeu îi protejează de probleme, aşa că atunci când vine nenorocirea, ei cer bunătatea şi dreptatea lui Dumnezeu. Dar mesajul lui Iov este că nu trebuie să renunţi la Dumnezeu doar datorită lucrurilor rele care se întâmplă. Credinţa în Dumnezeu nu garantează prosperitatea personală şi lipsa credinţei nu garantează probleme în viaţă. Dacă ar fi aşa, oamenii ar crede în Dumnezeu pur şi simplu ca să devină bogaţi. Dumnezeu este capabil să ne scape de suferinţă, dar, de asemenea, El s-ar putea să permită suferinţa să vină cu un anumit motiv care nu-l putem înţelege. Iov ne arată o perspectivă mai largă decât propriul său comfort. Dacă ştim întotdeauna de ce suferim, credinţa noastră nu va creşte.
2:11 Elifaz, Bildad şi Ţofar nu erau doar prietenii lui Iov, de asemenea, ei erau cunoscuţi pentru înţelepciunea lor. Totuşi, la final, înţelepciunea lor s-a arătat a fi îngustă şi incompletă.
2:11 La învăţarea dificultăţilor lui Iov, trei dintre prietenii lui au venit să-l mângâie şi să-l consoleze. Mai târziu învăţăm că cuvintele lorde mângâiere nu au fost de ajutor – dar cel puţin ei au venit. În timp ce Dumnezeu îi mustră pentru ceea ce au spus (42:7), El nu îi judecă pentru ceea ce au făcut – făcând un efort să vină la cineva care era în nevoie. Din păcate, când au venit ei, ei au făcut o lucrare slabă de mângâiere a lui Iov deoarece ei erau mândri în legâtură cu propriul lor sfat şi insenbili la nevoile lui Iov. Când cineva este în nevoie, du-te la el, dar fii sensibil la modul în care să-l mângâi.
2:13 De ce prietenii au venit şi apoi doar s-au aşezat în linişte? Potrivit cu tradiţia evreiască, oamenii care veneau să mângâie pe cineva nu vorbeau până când nu vorbea persoana care se tânguia. Adesea cel mai bun răspuns la suferinţa altei persoane este tăcerea. Prietenii lui Iov au realizat că durerea lui era atât de adâncă încât să fie vindecată cu doar nişte cuvinte, aşa că ei nu au spus nimic. (Măcar dacă ar fi continuat să stea tăcuţi!) Adesea, simţim că trebuie să spunem ceva spiritual şi, în schimb, ne rănim prietenul. Probabil ceea ce el sau ea are nevoie cel mai mult este doar prezenţa noastră, arătând că ne pasă. Răspunsuri şi citate banale spun mult mai puţin decât tăcerea plină de compasiune şi iubirea companiei.